• Muzica Folk - Dana Varadi
  • Muzica Usoara - Dana Varadi
  • Dana Varadi - Muzica Populara
  • Muzica de fanfara cu Dana Varadi

"Aici ai totul pentru o nunta perfecta"

Translate En

Dana Varadi

  • Dana Varadi - BiografieAutobiografie - secrete pentru curiosi

    Povestea mea…hm…nu e una scurtă dar nici lungă nu e, aş putea spune că e una al unui copil pe deplin norocos. M-am născut pe 27 decembrie 1968 în Timişoara. (Siladhi Daniela Maria numele din certificatul de naştere). Dar pentru acea greşală “Siladhi” în loc de “Silaghi” (moştenită de la tata) am fost nevoiţi să ne schimbăm numele pentru a evita neplăcerile ce apăreau de fiecare dată când se întocmea un act şi aşa am devenit toată familia: Sălăjan. Am un singur frate “Doru” iar parinţii mei: Maria şi Gheorghe sunt pensionari. Am crescut la sat la bunicii mei în Sânmihaiul Român unde am facut primul an de grădiniţă. Înclinaţia mea pentru cântec o moştenesc de la tata (ardelean cu voce puternică) iar pentru dans de la mama (fostă dansatoare). Şi fratele meu are acest talent dar l-a fructificat mai puţin. (doar câţiva ani la liceul de muzică Ion Vidu – trompetă şi pian.) Nu prea ştiu cu exactitate când am început să cânt, aş putea spune că eu cânt dintotdeauna, cânt de când mă ştiu. Încă de la grădiniţă am urcat pe şcenă cu mare entuziasm şi culmea, mi-a plăcut teribil, pentru că mereu ceream educatoarei mai multe roluri inclusiv cel de prezentatoare. Se pare că m-am îndrăgostit repede de şcenă, de ceea ce însemna spectacol cu public. Nu este greu să te îngrăgosteşti de un lucru aşa de frumos. Cred că meseria de artist e cea mai frumoasă meserie din lume deoarece se face cântând. Cu cât creşteam, dorinţa de a cânta a devenit tot mai mare şi mai diversă. Era o vârstă când încă nu eram decisă ce îmi doream mai mult: să dansez sau să cânt? Pentru că îmi plăceau amândouă.

    Am hotărât să dansez încă din şcoală şi am făcut parte din grupul de dans modern şi balet al dl. Marcel Botcheller. Cu acest grup am avut multe spectacole dintre care şi pentru Televiziunea Română (TVR1), singura pe atunci. La unul din spectacolele organizate în Parcul Rozelor din Timişoara am avut bucuria să văd o trupă cu mulţi copii, toţi cu ghitări şi cântau aşa de frumos încât nu mi i-am putut scoate din minte. Pe atunci nu ştiam cine erau acei copii minunaţi. Nu aveau un nume sonor, erau doar grupul de ghitarişti de la Palatal Copiilor din Timişoara. Mi-am rugat părinţii să îmi cumpere o ghitară deoarece am simţit că aceasta era dorinţa vietii mele. Şi nu peste mult timp am fost şi eu membră a acelui grup care, mai apoi, a primit şi un nume, acum deja consacrat: FLORES. Sub conducerea minunatului profesor de muzică Ion Mătăsaru am învăţat de mici, primii paşi către profesionalism, cerinţele din televiziune alături de artiştii mari ai ecranelor româneşti, ce înseamnă un studio de înregistrare sau repetiţii interminabile. Mă consider foarte norocoasă pentru că datorită Flores-ului am avut o copilarie minunată despre care nu mă satur niciodată să povestesc şi totodată acest lucru urma să mă ajute în ceea ce a urmat să devin. Dar timpul nu sta pe loc, aşa că vremea copilariei trecea foarte repede, iar eu, deşi mică de statură (puţin mai mare decât propria ghitară) trebuia să mă retrag din grupul pe care îl îndrăgeam atât de mult şi să las locul celor mult mai mici decât mine (doar era Palatal Copiilor nu al adolescenţilor). Asta nu însemna că nu mai aveam să cânt. Nici pomeneală… Cântam cu acelaşi elan oriunde mă duceam: în excursii, tabere, în clasă cu colegii de liceu, eram mereu “fata cu ghitara”. Nu mă despărţeam niciodată de ghitara mea. În perioada liceului am participat la numeroase concursuri pe plan local si nu numai, atât singură ca solistă de muzică uşoară sau folk cât şi alături de o prietenă formând duetul - DUO DANA - . Aşa cum tot la un spectacol am descoperit grupul Flores, tot aşa, la alt spectacol, am fost eu descoperită de un alt domn care a fost pentru mine mulţi ani, un al doilea tată şi anume dl. Galetin Gheorghe. Odată cu terminarea liceului am avut norocul să mi se întindă o mână de ajutor din partea acestui domn care m-a luat sub “aripa lui ocrotitoare” şi m-a angajat în calitate de secretar-casier la CLUBUL CONSTRUCTORUL din Timişoara. În toţi aceşti 6 ani am avut parte de multă înţelegere, îndrumare şi răbdare din partea domnului Galetin care era un tată pentru toţi micii artişti care colaborau cu acel club. Tot aici am avut propria mea sală de repetiţii şi nu numai atât, am avut prima mea trupă formată în întregime din fete “CRISTAL”. Toate cântam şi vocal şi la câte un instrument. Întotdeauna am spus că, ghitara este şi va rămâne instrumentul cel mai apropiat de sufletul meu. Nu neg asta nici azi, doar ca pentru o perioadă scurtă (mai mult de nevoie) am cochetat cu batutul la tobe. Sentimentul pe care l-am trăit era de împlinire a sufletului, mai ales ca tobele era ceva mai puţin feminin şi totodată interesant. Nu aş fi crezut că o să îmi facă plăcere, dar culmea...mi-a plăcut teribil....e cool...

    Mă consideram pe deplin împlinită, nu ştiam ca se poate mai mult. De cântat nu mă săturam deloc, aşa că am considerat că aş putea seara să mai cânt şi la restaurant dacă am noroc să mă primească. Mare mi-a fost bucuria cand după ce am dat o probă (vizionare) în faţa conducerii hotelului restaurant TIMIŞOARA am fost acceptată, mai ales că pe vreamea respectivă era nevoie de atestat iar eu nu aveam decât o mulţime de diplome obţinute la diverse concursuri judetene şi naţionale. Nu a durat foarte mult şi am intrat în rândul artiştilor liber- profesionişti, obţinând “Atestat A” la categoria solist vocal muzică uşoară. Atunci, acel lucru a fost ca un trofeu pentru mine, deşi acum, nu mai are nici o valoare. Eram foarte bucuroasă căci aveam două locuri de muncă şi amandouă îmi plăceau mult. Tot în cadrul Clubului Constructorul am avut ocazia să colaborez cu mulţi domni şi doamne profesori şi profesoare lectori care predau diverse cursuri de pregătire organizate pe atunci în cadrul instituţiei noastre. Aşa l-am cunoscut pe dl Ciucur Zaharia care mi-a facut propunerea să lucrez în acelaşi domeniu dar la Casa Tineretului în cadrul firmei SAM (Şcoala de Afaceri şi Meserii), deoarece activitatea artistică şi cultural-educativă din clubul Constructorul avea să se termine. Dar ce a fost mai important am lasat la urmă. Tot la Clubul Constructorul am avut norocul să îl cunosc pe cel care urma sa devină “soţul meu”pe atunci doar Janos Varadi toboşarul trupe FOILETON (trupa:Sorin Bocerean, Marius Mihalca, Janos Varadi şi Lajos Varadi). Pe vremea respectivă doar mă bucuram de grija unui prieten adevarat; aş putea să spun fără să greşesc “celui mai bun prieten al meu” şi a unui instructor de tobe de care aveam nespusă nevoie căci “am distrus nervos” tot colectivul clubului cu repetiţiile mele. Sincer m-am despărţit cu greu de clubul unde deja mă obişnuisem să merg zilnic, de biroul meu mic cu telefon prin centrală, de sala mea de repetiţii cu o mulţime de postere pe pereţi, de colegii mei rockeri şi folclorişti deopotrivă, de colegii de servici cu care petreceam mult timp împreună şi “culmea” ne înţelegeam bine. Dar asta e…Casa Tineretului era o nouă provocare. Şcoala avea succes iar noii colegi erau minunaţi. Noul meu şef era bun, iubitor şi foarte prietenos. Ce îmi doream eu foarte mult era să semene cu dl Galetin. Am petrecut ani frumoşi şi acolo şi ţinem legatura chiar şi acum după atâţia ani de când nu mai lucrez la acea şcoală.

    În fine... m-am căsătorit. Ca să fi împlinit (părerea mea) pe deplin trebuie să ai o familie şi cel puţin un copil. Întotdeauna am iubit copiii drept pentru care am pornit pe acelaşi drum în viaţă cu cel care mi-a fost mereu cel mai bun prieten Janos Varadi. Şi nu cred că putea cineva să îmi înţeleagă trăirile artistice mai bine decât tot un artist. Cântăm împreună şi lucrul acesta ne face fericiţi. Avem o fetiţă acum “boboc de liceu” care adoră muzica rock şi este mândria noastră din toate punctele de vedere chiar dacă nu duce tradiţia “cântatului” mai departe. Pe parcursul anilor am cântat în multe localuri din Timişoara şi nu numai. Dar, o nouă provocare urma să apară în viaţa mea: muzica populară. Nu aş fi crezut niciodată că eu pot să cânt şi altceva, sincer nu am încercat niciodată, dar situaţia s-a schimbat brusc în Germania la un local unde aveam contract şi trebuia să acopăr şi partea de folclor deoarece colega cu care am plecat la drum a fost nevoită să se întoarcă în ţară. Este adevărată vorba aceea “nu şti ce pierzi dacă nu încerci”. Am început să ascult altfel folclorul. Dacă până atunci pentru mine muzica populară era doar „de-alea faine de joc” acum mă străduiam să reţin liniile melodice şi textele de la cât mai multe melodii pentru a le putea cânta cât mai repede. Sincer vă spun că nu a fost uşor deloc, dar nu regret, din contră mă bucur că acest gen muzical a intrat în sufletul meu, iar în prezent colaborez cu Ansamblul de tineret Timişul, cu fanfara Armatei şi mai avem şi o trupă de rock (doar eu puteam să le combin aşa) Au urmat multe “cântări” mai grele sau mai uşoare, în condiţii cât se poate de variate de la cele mai bune la cele mai – primitive - ; toate astea m-au distrus şi aşa am fost nevoită să trec de două ori prin sala de operaţii pe corzile vocale. Trecând prin atâtea situaţii, am ajuns să cred că poate ar trebui să mă opresc aici şi poate să încep să fac altceva... da...uşor de zis ...dar ce să fac?....secretariat, caserie, contabilitate primară sau info. Cam aşa ceva ştiu eu să fac. Şi am hotărât că la info şi la mate mă pricep cel mai bine deci iată-mă înscrisă la facultatea de matematică-informatică la zi din UV Timişoara. Nu am reuşit să o duc până la capăt deoarece nu aveam timpul necesar să mă pot împărţi între cântat (care era încă singura sursa de venit), viaţa de familie şi temele la mate. Asta e...totuşi mi-a plăcut... Deşi atât soţul meu cât şi fata mea m-au susţinut cât au putut, prezenţa mea acasă era importantă şi mie nu îmi place să îmi neglijez obligaţiile de familie. Dar ...cineva acolo sus mă iubeşte ... şi mi-a trimis un înger păzitor. Se pare că, încă nu am încheiat “socotelile cu cântatul” căci o altă şansă mi s-a întins din partea Laviniei Răducanu care m-a prezentat agenţiei de impresariat cu care în cele din urmă am reuşit să semnez un contract de colaborare. Nu am cuvinte destule să îi mulţumesc vreodată pentru cât de mult s-a implicat pentru mine mai ales că nu mai sunt “tinerică” . Îmi doresc, să reuşesc să fiu la înălţimea aşteptărilor ei şi să fie mândră de mine. Sper că peste ani, când mă voi aşeza din nou în faţa calculatorului pentru a-mi completa “povestea vieţii” să pot să scriu lucruri tot atât de plăcute ca până acum.

    Pasiunea de a cânta dacâ existâ, nu dispare niciodată şi oricând te aude cineva cântând işi va da seama că eşti deosebit deoarece, “ce vine din suflet e divin” iar asta se observă. Cu cât ajungi să cânţi mai mult în faţa oamenilor îţi doreşti să ai un repertoriu cât mai bogat, cât mai variat pentru ca să poţi fi pe placul tuturor celor care te ascultă. Asta a fost şi motivaţia mea care m-a făcut să culeg mii de melodii pentru toate gusturile. …cam asta sunt eu Dana Varadi…